Am avut ocazia sa  ma plimb destul de mult prin lume. Sincer nu sunt mare fan al alergatului din stanga in dreapta sa ma uit la nush’ ce monument, sau la nush’ ce opera de arta. Am si o latura artistica, dar incerc sa o ascund in tenebrele mintii mele, fara sa frau liber precum fac unii „artisti” ai vremurilor moderne care l-ar face pe Beethoven sa se rasuceasca in mormant.
Dupa cum spuneam, nu sunt mare fan sa admir locurile, in schimb ma dau in vant dupa incercat tot felul de lucruri care mi se par noi si innedite. Am avut ocazia recent sa calatoresc in SUA, si nu oriunde, mai precis prin California (prietenii stiu pe unde )
Unul dintre lucrurile care m-au uimit prima oara la Coasta de Vest au fost valurile. Am ajuns dependent de ele. Orice mare vizitez, mi se pare ca un mare lac, si nu ma incanta cu nimic. Forta cu care te loveste si te arunca un val mi se pare ceva senzational.
Fiind nou prin zona, primul lucru pe care l-am incercat a fost placa de surf. Am inchiriat una, si un costum cu neopren, si am plecat la valuri. A fost interesant, dar nu grozav. Principalul motiv a fost ca nu ma pricepeam, si aveam  nevoie de MULT exercitiu.
Am reusit sa gasim prin zona si niste romani, iar cu unul dintre ai m-am inteles foarte bine. El a fost ghidul principal in vizitele mele pe acolo. Avand in vedere ca placa de surf era scumpa la inchiriat, mai scumpa de cumparat si greu de carat, a trebuit sa caut alta metoda de a abuza de puterea valului. Si am gasit-o: BoogieBoard-ul. E o placa usoara, cam cat jumate din inaltimea unui adult, deci incape linishtita in portbagaj, loc in care a stat in permanenta.
Era clar ca era mai avantajos si mai ieftin cu instrumentul asta, asa ca am incercat sa invat cat de cat sa il folosesc. Fiind un pic pragmatic/zgarcit, nu am ales sa platesc lectii, oricum lectii de boogieboarding nu prea se dadeau, asa ca am luat placa si m-am pus pe treaba.
Unul dintre caracteristicile placii este ca este usoara (facuta dintr-un fel de spuma) si se leaga cu o coarda cu scai de mana pentru a nu o pierde.
Cand esti incepator te dai cu placa la mal, unde valurile ajung deja spuma, sau cum mai zic eu, sparte. Fiind prin octombrie cand am incercat lucrul asta valurile aveau tendinta sa fie mari dar asta era un amanunt care imi suradea.
Ei bine la un moment dat, dupa cateva ture de exercitiu, mi-am spus ca am prins schema si e timpul sa incerc chestii mai serioase, asa ca am inceput sa ies un pic mai in larg, unde sunt valuri serioase, adica cum, ce sunt eu aici, incepator. Trebuie sa imi demonstrez cat sunt de tare, de mare, si de aerodinamic/hidrodinamic. Totul bine si frumos, doar ca mi-am facut calculele gresit. In plina fuga am alergat intr-o pozitie in care mi se parea mie ca ar fi valurile cele mai mari. Am uitat un lucru mic dar important, faptul ca pana acuma ma dadeam cu placa pe spuma valului, iar valul in sine e alta situatie.
M-am pozitionat ca viteazul cu spatele spre primul val care venea, plin de anticipatie, nerabdator si foarte increzator in talentul meu innascut de aquaman. Am inceput sa vad cum se forma valul. Primul meu gand: Hmmm … mah … da’ parca nu era asa de inalt vazut de pe mal … Lumina din ochii mei a inceput sa se stinga, si aparut umbra ingrijorarii. Dar nu conteaza, o sa fie senzatia mai intensa.
Maaare prostie. Eram chiar in punctul in care valul s-a hotarat sa se sparga … direct in capul meu. Nu m-a ridicat, nu m-a luat pe sus, nu m-a impins … a cazut peste mine. O coloana de doi metri de apa, care te loveste cu forta dintr-o data. Aia da senzatie  … dar aventura nu s-a terminat aici. Din cauza impactului am zburat sub apa, pe nisip. Bestia inca nu terminase cu mine. S-a hotarat sa ma ia la o plimbarica, asa ca forta valului a inceput sa ma rostogoleasca pe sub apa, pe nisip. Aici vine partea interesanta, pentru ca in momentul in care ma invarteam ca o papusica prin apa, coarda de la placa mi s-a agatat de picior. Prima rotatie, coarda s-a strans. A doua rotatie, coarda s-a strans si mai tare. A treia rotatie placa vine in plina viteza si ma izbeste direct in mecla. Am vazut stele verzi (posibil sa fi fost alge, dar n-am stat sa fac distinctie).
M-am ridicat brusc, gafaind, scuipand apa (yak ce nashpa e apa sarata), si frecandu-ma la ochi. Dupa cateva secunde imi revin, si din instinct ma uit in spate. Vine urmatorul val. Nasol moment. Tineam placa lipita de mine ca, si o strangeam cu incapatanare absoluta. Nu i-as fi dat drumul nici in ruptul capului. Coarda imi era stransa de mana, si picior, incolacita de doua ori in jurul piciorului. Valul se apropia, si parca simteam ca venea cu gandul sa termine ce-a inceput. Cu miscari disperate de parca luptam pentru viata mea, am reusit sa scot placa din incalcitura si am prins primul val spre mal.
A doua zi am ajuns la lucru cu coltul ochiului verde spre mov … Avand in vedere ca biroul de IT’ishti in care lucrez majoritatea nu prea se da in vand dupa sporturile cu apa, si in general grija principala cand se viziteaza plaja este sa nu ii arda soarele, e clar ca paream un pic nelalocul meu.
E clar ca nu m-am dat batut, si am mai dat o tura pe la plaja cu prietenii si cativa colegii de lucru. Nu m-am putut abtine si am incercat iar sa bravez, asa ca am iesit din nou mai in larg, si am invatat inca o lectie pretioasa.
Plaja la care am mers avea gropi mari cam de 15 metri diametru. Cand stai deasupra unei gropi de genul asta curentul te tine in loc. Nu mergi nici in fata, dar nici in spate
Am iesit cu placa, si am simtit ca nu sunt intr-o pozitie buna in momentul in care nu mai simteam nisipul la picioare… Am incercat cu disperare sa ies dar nu puteam sa prind valul. Innotam in disperare … nimic. Am stat acolo 20 de minute. Nu eram obosit, nu aveam nici o problema, doar ca nu aveam cum sa ies.
Colegii mei pe plaja admirau de la distanta:
„Auzi ba, ce face ala acolo, ca sta cam de mult, si nu l-am vazut sa se miste din locul ala”
„Ma, nu stiu, dar uite ca merge salvamarul dupa el”
Clar, cineva m-a observat, chiar daca nu faceam semne disperate, nu urlam, si eram de un calm englezesc. Au venit sa ma salveze. A ajuns salvamarul langa mine, cu placa lui de surf (una mare si foarte misto), si ma intreaba:
„Wazaaaaap”
Eu relaxat, „just hanging around”, doar ca se pare ca nu ajung la mal, in rest privelistrea catre plaja arata chiar bine, mai ales cand stai ca pluta la pescuit in apa si te tine valul.
M-a aruncat pe placa de surf ca un sac de cartofi si m-adus direct la mal.
Au venit colegii la mine ingrijorati sa ma ia la intrebari:
„Ce’ai facut ma, esti ok?”
„Da ma, ati facut ceva poze cu mine in apa?”
„Ma, am vrut sa iti facem poze, dar cand am vazut salvamarul ca vine dupa tine ne-am gandit ca poate e ultima poza pe care ti-o facem, si poate nu era o idee  asa buna”
Frumos nu-i asa ?! Dar ca sa demonstrez ca sunt in tip hotarat, a doua saptamana am ramas blocat din nou, si ca sa demonstrez ca sunt un tip care gandeste preemptiv, m-am blocat in acelasi loc, astfel salvamarul m-a gasit a doua oara fara probleme

Articol inscris la concursul lui VisUrat si Arhi