Data trecuta am povestit un mic incident cu prima mea experienta cu placa de jumate, a.k.a. boogie-board.
Dupa cum banuiesc ca vi-ati dat seama nu sunt genul de persoana care se descurajeaza de la astfel de exercitii din cauza unei simple vanatai
Era evident ca o sa revin in apa cu si mai multa determinare ca sa invat meserie. Dar asta nu inainte de a mai strange ceva experienta despre ce inseamna sa te pui cu oceanul. Impreuna cu doi colegi de lucru si partenerul meu roman in nazbatii din State, am mai furisat cateva ture pe la plaja. La momentul respectiv colegii mei de lucru erau obsedati de aparate digitale. Am destul de multi colegi de lucru care au cautat sa faca din fotografie o pasiune. Unul dintre primele lucruri pe care le-au facut baietii a fost sa cumpere fiecare cate un aparat. Si nu orice, fiecare a luat cate un DSLR, si accesoriile pe masura unui astfel de aparat. Unul dintre ei avea un obiectiv destul de lung, luat ca accesoriu dar pe care daca tin bine minte l-a returnat. Oricum, cand ne rataceam pe plaja si il cautam, criteriul de cautare era simplu: daca e lung, negru si sta orientat drept inainte, el e … adica obiectivul lui de la aparat :D.
Ne-am plimbat si am cautat diverse plaje prin care sa ne facem de cap. In una din ultimele zile am gasit o plaja noua, una mai retrasa dar plina de stanci. Foarte frumoasa!! E clar ca trebuia incercat! Ne-am dat jos echipamentul. Am scos placile, si am intrat in apa. Totusi locul asta era foarte diferit de toate celelalte locuri incercate pana la momentul respectiv. In primul rand era extrem de abrupt, dupa 20 metri de mers apa deja era pana la gat, iar valurile erau imense. De regula la orice plaja problema cand te dai cu placa, este sa prinzi valul cat mai frumos. Aici problema era sa evitam valurile, ca sa putem ajunge intr-un loc de unde ne putem bucura mai mult timp de viteza obtinuta si sa dureze cat mai mult drumul pe val pana la mal.
Plaja era foarte mica era si aglomerata, si plina de oameni in apa, dar totusi am iesit. Am ajuns cu greu la o distanta relativ buna. M-am pozitionat pe placa, si mi-am dat drumul pe val. Am prins o viteza  superba, eram in culmea fericirii. Problema principala a fost insa ca ne apropiam de mal foarte repede, si deja incepeau sa apara persoane in cale. Drept in fata mea erau doua domnisoare dragute care se balaceau in apa. Poate ca intr-o zi normala poate nu m-ar fi deranjat sa ma lovesc un pic de ele ca sa intru in vorba, dar o lovitura la viteza aia poate o sa le faca sa isi piarda cheful de discutii, mai ales cand lovitura poate produce ceva contuzii.
Fiind un adevarat „profesionist”, m-am hotarat sa renunt la pozitia de orizontal, intins pe placa, si sa ma pun vertical tinand placa in fata. Totul bine si frumos. Inca ma simteam bine ca placa era impinsa de val cu putere, si eu ma mai bucuram un pic de plimbare, in timp ce aveam optiunea sa franez cu picioarele. Pana aici nici un incident, ajung cu viteza aproape de mal, si incep operatiunea de aterizare/franare. Infig ambele calcaie in nisip, si franez ca Fred Flintstone in epoca de piatra (sa nu imi spuneti ca nu ati auzit de Fred Flintstone). Corpul meu a redus din viteza, dar inca mai mergea inainte impins de val, in timp ce calcaiele mele lasau urme de frana in nisipul de pe fundul apei. Dintr-o data, nenorocire: unul dintre calcaie imi aluneca, si iese din tara de nisip, iar celalalt se blocheaza subit cu incapatanare in nisipul moale. Brusc corpul meu este rotit, un picior o ia inainte si unul ramane innapoi. Fac o spagata de toata frumusetea, scotand un mic urlet infiorator (nu mai tin minte daca intr-adevar am tipat, dar durerea a fost memorabila), in timp ce cad brusc cu fundul in nisip si picioarele in spagata.
Ma ridic cu greu, si imi dau seama de partea si mai tragica. De la izbitura in nisip, din cauza pozitiei picioarelor, si din cauza largirii unei anumite zone(loc special unde nu bate soarele), care nu e obisnuita cu genul asta de exercitiu, mi-a intrat nisip prin aceste locuri nenaturale, pe care natura le-a desemnat ca „Exit Only”.
Ouch. Am inceput sa merg … amuzant, ca sa zic asa. Nu e o senzatie foarte placuta, si firele de nisip sunt groaznic de incapatanate, si parca nu vor sa se supuna legilor gravitatiei si pur si simplu, nu vor sa cada.
Am stat cam jumatate de ora si m-am hotarat sa intru innapoi in apa. Am mers un pic printre stanci, si am gasit un loc in care malul nu era asa abrupt, si am intrat acolo. Avand in vedere ca era printre ultimele zile pe care le aveam la dispozitie, mi-am chemat colegul sa imi faca niste poze, cu recent achizitionatul aparat.
Am intrat in apa, si fiindca voiam ca pozele sa iasa foarte bine, si sa fie in plina actiune, am intrat iar la valuri mari. Stiti ca sunt unele persoane care invata foarte bine din greselile proprii?!! Ei bine nu fac parte din ei (sau cel putin nu intotdeauna )
Am plecat la valul mare. Si la fel ca in prima zi, am avut pozitia aia nenorocita direct sub val. Dar de data asta, bestia s-a indurat de mine. S-a gandit ca nu are sens sa ma tortureze ca data trecuta, asa ca m-a izbit odata in spate (poate poate mi-o veni mintea la cap) si m-a proiectat direct in nisip, unde m-am infipt dicet cu umarul, si mi-am sucit un pic gatul ca sa simt ce inseamna sa te pui cu valul.
Dupa ce am facut un pic de sapaturi arheologice cu capul, umarul dar mai ales cu nasul in nisipul de pe fundul oceanului, am iesit stramb din apa, si m-am intalnit cu celalalt vajnic aparator al tarii, care iesea din apa cu al doi-lea boogie-board. Avea capul inclinat cam in aceiasi parte ca si mine, asa ca evident am pus cea mai stupida intrebare posibila pentru unul care a trecut prin aceiasi situatie:
„Ce’ai patit mah?”
„M- a lovit valu’ si mi- a sucit gatu’”
Macar pentru el era prima oara cand era avariat de la val, da’ eu ce scuza am, dupa un ochi vanat, si doua intalniri cu salvamarii?!!
PS
NU MA DAU BATUT

Articol inscris la concursul lui VisUrat si Arhi