Inainte sa incep povestea asta, cred ca ar fi bine sa explic cateva lucruri despre mine: Beau rar, foarte rar.
De ce? Cred ca ar fi mai multe motive, dar cred ca problema mea incepe din copilarie. Dupa spusele familiei mele, se pare ca eu am inceput cu bautul de la o varsta frageda: 5 ani.
In principiu cred ca mai mult eram scuza pentru tata de a iesi la o bere cu prietenii, asa ca ii spunea mamei
„Ma duc sa scot copilul la plimbare”
Plimbarea pe la varsta aia era pana la un loc numit „Caru’ cu bere” (in traducerea mea de la varsta respectiva „calu cu bele”).
Presupun ca doar nu era sa merg pe acolo sa stau pe sec si sa ma uit la tata, mai ales ca el e un om foarte milos la suflet, si nu suporta sa vada pe cineva cum se uita in gura lui cum bea, asa ca imi astupa gura cu cate o halba de bere.
Povestea a continuat si mai tarziu. Cand s-a nascut sora mea, taica-meu impreuna cu nasii mei ne-au dus la Vaporul, o berarie pe malul raului Bega in Timisoara.
Ca sa sarbatoresc si eu cum trebuie, a trebuit sa ciocnesc pe rand cu cei de la masa. Doar nu era sa ciocnesc cu toti odata nu? Aveam manutele prea mici, si nu ajungeam, si in plus, toti cei de la masa voiau sa ciocneasca separat cu mine, sa se simta mai speciali:
„Uite ce dragut e!!! Cum tine halba aia in mana, ca are halba mai mare decat capul!!! Ptiu, Ptiu, sa nu-l deochi!!”
Dupa cateva ture bune de ciocnit cu nasul meu, insotite de fraza: „Hai noroc vecine!!!” (fraza ramasa deja faimoasa in familia noastra), aveam aceiasi directie si orientare ca o busola la polul nord. Colac peste pupaza, nu vedeam la mai mult de doi metri in fata mea, ala fiind punctul in care totul se transforma in ceata.
La un moment dat tata imi spune:
„Uite fiule, vine vaporul pe Bega, fugi repede la balustrada sa il vezi !!”
Cu un sut bine plasat, menit sa imi imprime directia corecta de mers, am inceput sa merg pe proverbialele trei carari, pana cand balustrada a intrat in raza mea vizuala de 2 metri. M-am agatat de balustrada care era singurul lucru ce parea mai stabil la momentul respectiv, avand in vedere ca tot pamantul se rotea in jurul meu.

Il aud pe taica-meu din partea cealalta a negurii ca striga catre mine: „Ai vazut mah vaporul?!”
Acuma, sincer nici pana in ziua de azi nu imi amintesc in ce directie ma uitam, ori in sus, ori spre vapor … habar n-am, pentru ca oricum in orice directie ma uitam nu vedeam decat o pata mare albastra cu ceva chestii de alta culoare contopindu-se printre ele, iar dupa cum aveam impresia eu ma cam uitam, in sus, nu ca la momentul ala as fi fost in stare sa imi dau seama exact directia. Dar evident, ca sa nu ma fac de ras, am dat raspunsul prompt: „Da, il vad !!!”
Ei bine de atunci am evitat sa mai pun alcool in gura, si foarte rar mi se intampla sa beau, nu mai zic nimic de imbatat.
Dar sa revenim la povestea noastra.
Pe vremea facultatii am avut cativa colegi care pentru mine au fost mai memorabili. Unul dintre ei, era slab de tot, si era foarte priceput la Linux, care pentru mine la vremea aia era un fel de Sfantul Graal. Avand in vedere skill-urile lui i-am pus numele Calinux. Cand am intrat in facultate si l-am cunoscut avea plete. Daca nu era sa aiba costumatia de roaker, nu prea dadea a baiat de la spate. Prin anul 2, daca tin bine minte, s-a tuns, la chelie!!! Arata de parca tocmai a evadat de la penitenciar, si ne-a socat pe toti, dar totusi ne-am obisnuit.
Pe langa Calinux, mai aveam un prieten pe nume Andi, care venise in Timisoara din Modova. Avand in vedere ca si eu la origine sunt moldovean (mai bine zis parintii mei sunt moldoveni, pentru ca au plecat cu mine de pe meleagurile alea la 2 luni dupa ce m-am nascut), ma intelegeam destul de bine cu el. In plus baiatul avea o filozofie de viata simpla si clara: „viata trebuie traita”.
Intr-una din zile, Calinux, care locuia in Arad, ne cheama la ziua lui, sa mergem toti la Moneasa. Era o zi de miercuri, si trebuia sa chiulim de la facultate doua zile. N-a fost problema, nu pot sa spun ca mi-am facut mustrari de constiinta.
Pe vremea aia, eram studentul tipic, slab ca un ogar, cu plete (incepusem sa ma dau mai tare pe rock), si evident mereu falit.
Cu timpul si chiulitul nu era problema, dar cu banii, alta viata. Am reusit sa strang doar 50 000 lei avand in vedere timpul restrans pe care il aveam la dispozitie. Tinand cont ca biletul de tren pana in Arad era 10 000, si o bere era 15 000, la vremea respectiva, nu eram cam in forma, sa plec la drum. Evident ca Andi m-a luat de manuta, si in modul cordial mi–a spus:
„Ba, o viata ai, las ce ne descurcam noi, ce plm !!”
Zis si facut. Am plecat la Arad impreuna cu Andi in tren, dar nu am luat bilet, ne-am gandit ca mergem cu Nasul, ca sa fie si mai ieftin (asta da culmea zgarceniei).
Norocul a fost ca nu a mai venit Nasul la control, asa ca am scapat si mai ieftin (gratis).
Am ajuns in Arad, ne-am intalnit cu Calinux, si am plecat la gara ca sa ne interesam cand e primul tren ca sa ajungem la Moneasa. Primul era la 4 dimineata. Nasol moment!!
„Nah, acu ce facem?!”, intreb eu uitandu-ma la ei cu o figura debusolata, ca eram foarte strain de drumetii la vremea aia.

„Las ca nu-i problema, merem la mine si ne invartim pe acolo pana merem pe tren!”
Andi fiind mai dintr-o bucata vine cu propunerea salvatoare:

„Auzi ba’! Hai facem o escala pe la crama sa luam ceva lubrefiant”
„Claaaaaaarrr”
Ochii lui Calinux deja luceau. Ne-am oprit la o crama, si am pus bani cot la cot pentru lubrefiantul de rigoare, adica o tuica din-aia ca la bunici. Initial am vrut sa protestez un pic, cu replica mea clasica „Ba eu nu beau”, dar ceva in instinct mi-a spus ca nu are sens sa ma pun cu dorinta baietilor de a omora neuronii.
Zis si facut. Am luat cata tuica am putut (adica cat ne-am permis), si am plecat spre apartamentul lui Calinux, care de fapt era o garsoniera. Statea singur, si garsoniera era un pic in renovare, avand in vedere ca pe balcon era un munte de nisip, si o usa veche proptita de perete.
Primul lucru care l-am observat era calculatorul. Eeee (tocilarus esentialus, mai tineti minte? ) eram foate incantat de instrument si am inceput sa il butonam, incepand sa tragem cateva jocuri de Mortal Kombat 3. Dupa ce am mai dat cate o fuga sa mai luam ceva bere, ca sa mai suplinim lubrefiantul cumparat, ne-am asezat la povesti, ai am inceput sa bem. Eu fiind cu sechele de mic copil, m-am tinut mai mult de bere, ca sa ma mentin un pic mai sobru (desi ca sa fiu sincer dupa doua beri imi cam sclipesc ochii, iar dupa trei sunt de-a dreptul vesel)
Au mai venit niste prieteni pe la Calin, iar eu cu Andi ne-am pus pe discutii.
Am inceput sa discutam despre filmul Fight Club, care pentru Andi era un punct de referinta asupra vietii. Nu vazusem filmul, asa ca dupa ce am suportat de cateva ori exclamatiile clasice „Cum sa nu il vezi mah?!!”, Andi s-a hotarat sa ma invete cum sta treaba, si sa imi explice mai in detaliu despre film.
Era deja vreo 11 seara, asa ca am coborat in spatele blocului, si am pus sticlele de alcoale pe pamant. Tuica intr-un colt, si berea in celalalt. Regulile erau simple: nu lovim la cap, la fata, iar dupa fiecare inclestare ne indreptam fiecare spre un colt si tragem o dusca de alcool. Stiam ca Andi a facut ceva karate, asa ca nu eram prea incantat de idee, dar hai sa zicem, o viata am, macar pe aia sa o traiesc cat de bine pot.
Am inceput lupta, si evident ca ne-am izbit cum am putut. Nu stiu exact cum se intampla, dar eu din „intamplare”, ajungeam sa fiu impins tot in cotul cu tuica.
Asta era prima mea experienta mai serioasa cu tuica. Nu stiu cum e pentru altii, dar eu cand am luat primele guri din sticla, strambam un pic din nas, din buze, si din gaura fundului, ca nasol o simteam pe gat. Insa dupa primele trei guri, parca era apa. Curgea pe gat ca rusii la Stalingrad.
Stiti povestile pe care le spun unii la betie, cand zic ca nu isi mai amintesc nimic, ca li s-a rupt filmul. Ei bine, mie nu mi s-a intamplat niciodata. Intotdeauna mi-am amintit perfect ce am facut. Cu controlul a ceea ce faceam e alta poveste.
M-am facut prastie. Am plecat sus la Calinux, si cand am ajuns am inceput sa ma intind pe gresie, pentru ca mi se parea asa moale si calda ca as putea sa dorm linistit pe ea. Calinux cu zambetul pe buze mi-a recomandat sa gasesc un loc mai comod … si l-am gasit … M-am dus pe balcon, m-am intins pe movila de nisip, si am tras usa care statea rezemata de perete, sa ma acopere si sa ma incalzeasca putin. Am zacut acolo un pic, dupa care am reintrat in camera, si l-am provocat pe Calinux la o tura de Mortal Kombat. Nu l-am batut nici cand eram treaz, nu mai zic de starea in care eram eu, dar evident, eu eram de neclintit: „Stai aici, nu pleci de la masa pana nu te bat”
Calinux si Andi au inceput sa se uite unul la altul si sa rada intre ei:
„Ba, eshti BEAT!!!”
„Tu l-ai mai vazut in starea asta?”
„Nu dar e amuzant rau.”
Dintr-o data zambetul larg de la mine de pe fata a disparut, si am devenit serios.
„Calinux, eu il tin tu fugi la baie si deschide usa”
E groasa … Andi m-a luat in brate si m-a aruncat peste capacul de la buda … Uau ce senzatie … decartam tot ce am baut, ce am mancat, si ce nu imi aminteam sa fi mancat. Scoteam zgomote care din stomac care sunau de parca era chemarea de imperechere la hipopotami. In timp ce eu imi dadeam duhul in WC, Andi ma tinea strans de burta, si tot pompa la mine sa scot tot ce am baut. Eram in cea mai nasoala stare posibila si singurul lucru la care ma puteam gandi era culmea zgarceniei: Adica sa tii gura inchisa cand borasti ca sa nu iasa bucatile mari !
Dupa ce am terminat, si eram in starea de after-puke, baietii m-au luat usor, si m-au dus afara la aer. M-au intins pe banca, si s-au pus sa stea de vorba cu mine.
Evident ca am inceput sa aberez, si tin foarte bine minte ce aberam, doar ca nu vreau sa spun acuma ca e prea jenant (Calinux, daca citesti articolul asta sa te abtii la descrierea a ce s-a intamplat ca te gasesc si in gaura de sarpe :D)
La un moment dat insa, m-am enervat si le-am spus la baieti sa mearga in casa pana imi revin, si sa ma lase ca vin singur.
Am stat o perioada singur, dar nu mai tin minte la ce ma gandeam. La un moment dat din scara au iesit doua siluete …
„Ce plm, parca v-am zis sa ma lasati in pace, hai ca vin eu imediat sus, ce naiba”
Nimic, siluetele tot spre mine se indreptau.
„Ba!!! N-auziti !! Lasati-ma naibii in pace !!”
Nimic. Totusi, dupa cateva secunde siluetele au intrat in raza mea de vedere, aia de doi metri. Era un cuplu care pleca in oras si se uitau la mine stupefiati … Bleah … sunt prea beat ca sa imi pese … M-am ridicat si am plecat sus la baieti.
Dupa jumatate de ora am plecat la tren. Am mers iar cu Nasul. Directia de mers era Sebis, iar pe drum am simtit ce inseamna bautura, cand ai stomacul gol dupa betie … Vai de mine … suferinta crunta … N-am avut niciodata mahmureala la betie, nu mi s-a rupt filmul, si mi-am revenit intotdeauna relativ repede din betie … Dar durere de stomac ca aia nu am mai avut niciodata. Pe langa suferinta cumplita provocata de stomac incercam mai exact sa imi dau seama cum de ma durea piciorul si doua coaste, ca nu tineam foarte bine minte cat de tare am lofit, si cat de tare am fost lovit la tura de fight Club, dar le resimteam din plin.(Kids, Don’t try this at home )
Am coborat la Sebis, am bagat ceva de mancare in mine, si mi-am revenit un pic. Calinux a plecat sa intrebe cat costa autobuzul pana la Moneasa. S-a intors, si ne-a intrebat cati bani avem. Am facut repede o suma si am ajuns la concluzia scurta ca avem destui bani ca sa ajungem acolo, dar nu mai avem bani sa ne intoarcem.
„Pai si acu ce facem?!”
„Simplu, mergem intr-um bar, jucam biliard si bem pana vine trenul sa merem innapoi acasa”
Si asa am si facut. Am tras pe dreaptra intr-o spelunca, am jucat biliard, am baut cateva beri (eu ca sa scap de gustul de tuica), si apoi am plecat innapoi acasa.
Nu pot sa spun ca am ajuns la telul care ni l-am propus, dar pot sa zic ca am ramas cu niste amintiri …

To Be Continued

Articol inscris la concursul lui VisUrat si Arhi