Pe Mister T il stiu din liceu. Este printre putinii prieteni pe care mi i-am facut la vremea aia, datorita statutului meu de inadaptat. Era coleg de clasa cu cel mai vechi prieten pe care il am eu Mister D pe care l-am cunoscut si cu care am fost prieten din generala. Dupa ce am terminat generala, eu si cu D am mers la acelasi liceu dar am aterizat la sectii diferite, el la electronica, si eu la informatica. O perioada am cam pierdut legatura, dupa care prin clasa a X-a, am inceput sa vorbim din nou.
Eu fiind un pic mai izolat social, D si T s-au hotarat sa ma mai scoata din cand in cand la cate un chef, chiar daca lumea se uita ciudat la mine ( probabil si la ei ), lor nu le pasa si ii apreciez pentru asta.
Acum vreo doi ani, T mi-a propus sa mergem la Valiug, la un lac unde sa stam cateva zile cu cortul, sa prindem raci si sa ne mai distram. La momentul in care ne-a venit idea sa facem iesirea asta, eu eram in Belgia, si vorbeam cu el pe mess. Mi-a facut propunerea sa mergem doua cupluri, eu cu prietena si el cu prietena, tragem si o pescuiala la lac, mai prindem si raci si mai vedem noi.
Eu fiind mare amator de noutati, cand am auzit de raci, mi-a starnit curiozitatea:
„Pai … cum ii prindem?”
„Lasa mah, ca iti arat. E simplu, iei o bucata de salam, o pui pe o sarma si vin ei singuri! Dar fii atent, eu iti prind cati vrei, dar nu ii omor. Nu suport sa ii vad cum se zbat!!”
„Pai ce e mare branza, ma gandesc ca ii bagam in apa si ii fierbem nu?”
„Da mah … dar se zbat de n - ai vazut … si mie mi se face mila!”
Trebuie sa precizez un pic ca la prima vedere T incearca intotdeauna sa dea impresia de dur, iar eu in multe situatii trebuie sa recunosc ca sunt de-a dreptul sadic, dar tinand cont de dorinta lui  am inceput sa cautam pe google: „how to kill lobster painless”
Asa am inceput noi o discutie foarte interesanta despre cum sa omoram racii pe care inca nu i-am prins:
„Daca ii tai capul?”, imi zice T incercand sa gaseasca metode pe care eu sa le aplic.
„Nu merge, ca asta nu are sistemul nervos central, cu creier, are doar niste ganglioni toracali”, raspunde biologul din mine.
Dupa cautari pe google am inceput sa diversificam, si sa ne minunam de metodele existente de a omora un rac:
„Sa ii bagam in gheata, pana amorteste, si apoi ii fierbem”, zice T dupa prima cautare.
„Nu ca nu avem gheata ca lumea pentru ei”
„Sa ii electrocutam”
„Irosim bateriile pe raci? Auzi mah, lasa ca vedem noi, ajungem acolo si ne descurcam”
Am ajuns in tara dupa vreo saptamana, si am plecat impreuna cu prietenele la Valiug. Am luat un tren, apoi am mers cu taxiul, si am ajuns. La Valiug practic este un dig mare cu care s-a facut un lac de acumulare. Cand am ajuns acolo, cea mai scurta cale in locul unde voiam sa ajungem era sa trecem peste dig, dar era nea’ Dorel de paza, care nu avea de gand sa ne lase sa trecem, ca cica „nu e voie”. In principiu trebuia sa plantam ceva la nenea, dar cum eu sunt prastie cand e vorba de dat spaga pentru ca nu am reusit sa deprind niciodata obiceiul, am ocolit. Ne-am pus noi toti, incarcati cu bagaje sa ocolim digul si sa o luam prin padure pe poteca. Cum Murphy nu se lasa niciodata, s-a pus si pe o ploaie din-aia strasnica.
Am mers in continuare ca spre Plevna, fara sa ne dam batuti. Sunau oalele agatate de ruxacul lui T si de la miscare si de la apa. Ne-am udat leoarca si mergeam ca ciuciuletii spre tinta pe care nici nu o vedeam.
Am ajuns la un moment dat intr- un luminis la celalalt capat al digului, si am stat sa ne odihnim. In timp ce stateam, pe carare apare o vaca. Eu … mormant … nu sunt foarte obisnuit cu animalele. Vaca fiind o creatura docila, s-a pus langa mine si a inceput sa se uite spre noi fara sa se miste. Eu nu stiam ce sa fac, cum sa fac sa o ocolesc … Dupa cateva momente, imi trec si mie emotiile, si incep sa fac glume:
„Ce’ash bea un lapte !!”
In momentul asta pritena mea, care e mult mai abila cand e vorba de animale, se uita la mine si imi spune:
„Vrei ??!!”
„Pai ce, stii sa o mulgi?!!”, ma uit eu la ea stupefiat.
„Pai ce e asa de greu, eu o mulg … dar tu vrei sa bei lapte sau nu??!!”
„DA!!”
Un raspuns asa de hotarat ca T si prietena lui se uitau la mine incremeniti.
„Bah, esti normal, fara sa-l fierbi, asa direct, daca te imbolnavesti??!!”, zice T.
„Noah, si?? Daca nu o murit bunicu-meu de la asta, doar n-oi muri eu acum! Taci si scoate cana!!”
Sta un pic, se gandeste, scoate cana, si spune:
„Vreau si eu!!”
Am stat un pic acolo, si am savurat laptele proaspat si caldut. Era un moment chiar minunat.
Se pare ca vacile acolo erau lasate singure sa mearga la pascut si se intorceau singure, asa ca au ajuns sa treaca in fiecare zi pe langa cortul nostru. Practic in fiecare dimineata aveam parte ca o cana de lapte cald, ca nu luam mai mult :)  iar vacile nu aveau numic impotriva.
Inainte sa continui povestirea, trebuie sa spun ca la momentul respectiv, T se lauda cam mult, cu multe lucruri. Acuma s-a schimbat si a devenit mai modest, dar intotdeauna cand se vedea depasit de situatie isi recunostea greseala, ceea ce ma facea sa il apreciez cu tot cu defectul lui, mai ales ca in ultima vreme a descoperit fotografia ca pasiune, si trebuie sa recunosc ca are cu ce sa se laude, face niste poze superbe.
Ei bine in calatoria asta, toate lucrurile i-au mers prost. Nu a putut saracul sa iasa in evidenta cu nimic.
Lucrurile au inceput cu facutul focului. Dupa ce am pus corturile, s-a pus baiatul sa faca focul, sub premiza ca a facut de multe ori focul si se pricepe. Nu stiu cat s-a chinuit el acolo dar cand ne-am intors noi din sat (am fost sa mai luam de-ale gurii) focul nu era facut. S-a pus prietena mea si l- a facut imediat. T se uita … se scarpina in cap … da aprobator din cap, si zice:
„Mda”
Dupa ce am aranjat totul, si am pus si corturile, a inceput sa ne explice de ce cortul lui stil iglu, era mai bun decat vagonul nostru, si ca el are un cort foarte meserias. Nu am zis nimic, avand in vedere ca subiectul cort imi e cam strain si mai ales ca al meu era imprumutat de la tata. Totusi in seara respectiva, s-a pus pe ploaie. Dupa vreo doua zile s-a pus pe ploaie , momemnt in care T si cu prietena ne bateau la usa cortului … a patruns ploaia inauntru, si ar fi frumos daca i-am lasa un pic la noi in cort. A fost o seara frumoasa, am jucat cruce (sfanta cruce cum ii ziceam pe vremea liceului), am povestit, si am dormit lejer.
A doua zi, am scos undita proaspat cumparata, si m-am pus ca meseriasul pe malul lacului la pescuit … si am prins … muuulta experienta  si doua fate de 2 centimetri lungime. Strigau de sus dupa mine:
„Hai la masa”
„Mai da-mi 5 minute, sigur e un monstru aici in lac si vreau sa il prind”
E clar, toata lumea stie ca atunci cand nu trag pestii la undita, e din cauza ca e un monstru marin pe acolo care ii fugareste, si care da tarcoale carligului meu … poate poate s-o prinde ceva.
Dupa-amiaza ne-am pus la prins de raci, mai bine zis T s-a pus sa ii prinda. Dupa vreo ora de distractie pentru el, am pus si eu mana pe sarma cu care el ii tot scotea din apa, si am scos si eu vreo doi trei. Tocmai cand ne-am hotarat sa ne oprim de la scos raci, ca avem destui, am zis sa mai arunc nada o data, si am scos din intamplare cel mai mare rac care l- am prins in ziua aia si eram foarte mandru de captura.

Genocidul racilor a fost simplu, am pus apa la fiert si am astaptat un pic. Cand apa clocotea, i-am turnat pe toti direct. Au trasarit un pic, si apoi au stat cuminti incepand sa se inroseasca. T se uita la scena gandindu-se ca nu era asa de nasol pe cat isi amintea. Probabil ultima oare cand i-a fiert i-a pus in apa rece si i-a fiert treptat, astfel explicandu-se cum de avea el oroarea de a vedea racii in chinuri.
Prin a treia zi, ne vine noua baietilor prin cap sa ne dam cu hidro-bicicletele. Locul de unde se inchiriau astea erau pe malul celalalt, iar noi, masculii cei viteji, ne-am propus sa inotam lacul. Distanta fiind un pic mai mare iar eu nefiind foarte sigur pe fortele mele, ne-am hotarat sa luam ajutoarele: pe Tweety (un colac mare cu poza lui Tweety pe el), si condorul (un avion gonflabil)
Decand am plecat din Timisoara, T ne tot repeta cu incredere si siguranta absoluta:
„Auzi mah, eu cand eram mic un sigur sport am facut, dar ala de performanta: inotul”.
Am plecat, cu toate ca fetele protestau amarnic.
Eu l-am luat pe Tweety, si el a luat Condorul. E chiar simplu sa inoti cu colacul, iar eu nu ma stresam deloc. Pe la jumatatea distantei observ ca T gafaie serios si incearca tot felul de lucruri ca sa isi mareasca viteza de innaintere. Cu strangere de inima imi dau seama ca suntem impinsi de curent pe partea si mai indepartata a lacului, asa ca incep sa imi fac griji. M-am oprit la jumatea traseului si i-am propus sa facem schimb de colaci, fiind evident ca Tweety e mai mare decat condorul, si eu nu eram deloc obosit.
Am facut schimbul si am continuat drumul. T tot arunca colacul inainte si inota dupa el, iar eu observam ca ne indepartam din ce in ce mai mult de la traiectorie, asa ca deveneam din ce in ce mai ingrijorat. Am facut o pauza scurta si am evaluat situatia. Sa ne intoarcem … eram deja la mijloc, tot una era, si ar fi cam nasol sa ne intoarce infranti la fete … la urma urmei, mai bine innecul decat infrangerea, nu??!!
Sa stam pe loc sa ne odihnim, ne-ar fi tarat curentul si mai mult si am fi avut probleme mai serioase.
E clar aveam doar o optiune pe care i-am spus-o imediat lui T.
„Mah, fii atent, eu plec inainte!! Tu ramai aici si odihneste-te pe colac. Ma duc, iau repede o hidro-bicicleta, si revin dupa tine, ca altfel ne duce pe amandoi curentul !! Ok?!”
„Ok, eu incerc sa ma odihnesc, si apoi vin dupa tine!”
Am plecat inainte. Pe malul celalat prietena mea isi facea cele mai mari griji. Deja observase ca noi deviasem de la curs, si ca unul dintre noi a ramas la mijlocul distantei, si avand in vedere faptul ca T era singurul care facuse inot, deja contempla in cate moduri sa tipe la mine ca sunt inconstient.
Dupa 10 minute de inotat, am ajuns pe malul celalalt. Pe acolo… pustiu … Nimeni… Am inceput sa umblu ca bezmetecul pe acolo cautand pe cineva de la care sa iau hidro-bicicleta. M- am invartit ca un titirez vreo 20 de minute fara succes, pana il gasesc pe un nene plictisit care vine sa imi satisfaca dorinta. Am ajuns innapoi la ponton la timp sa vad 4 oameni cum tarau din apa o creatura gelatinoasa, si cum au aruncat-o pe ponton ca pe o balena esuata, in timp ce se clatinau suncile pe ea. T era extenuat … a facut efortul suprem de a ajunge la ponton, dar daca nu erau cei 4 oameni sa il tarasca, nu cred ca putea sa urce singur scarile. Extenuat dar victorios, am luat hidrobicicleta impreuna, si ne-am intors mandri la fete, T cu promisiunea solemna de a slabi (si a reusit sa se tina de cuvant).
Seara, am mai tras cateva beri, am mai ras, ne-am mai destins si apoi am plecat spre casa.
In continuare aveti o poza cu vitejii la mijlocul drumului

Nu e foarte clara poza si abia ne zarim acolo, dar se vede clar ca nu era perpendiculara traiectoria.
In continuare va las sa va delectati cu cateva poze de la Valiug, un loc pe care chiar il recomand ca punct de vizita.

Articol inscris la concursul lui VisUrat si Arhi