M-am hotarat sa spun cateva cuvinte despre un personaj pe care l-am cunoscut in facultate. Evenimente foarte multe si foarte interesante nu pot sa spun ca am avut cu el, dar el in sine ca persoana este foarte memorabil si probabil o sa imi amintesc de el si la adanci batraneti.
In primii doi ani de facultate am suferit cu stoicism examenele de analiza. Cele mai dure examene, care cu greu puteau fi trecute. In povestirile anterioare am mai adus aminte de Calinux, iar acuma vreau sa va prezint un nou personaj: Cauciuc.
Evident ca nu asta era numele lui, dar sincer aceasta porecla s-a implantat atat de tare in memoria mea, ca nu imi mai amintesc numele lui real.
Cauciuc era un individ foarte interesant. Fizic era o curiozitate a naturii. Nu era foarte inalt, era un pic grasut … dar ca sa fiu sincer, grasut nu e tocmai cuvantul pe care l- as folosi … cred ca cel mai potrivit ar fi: bucalat. De ce? Pentru ca intr-un cuvant, Cauciuc arata ca o victima de pedofil !!
Era micut, bucalat, avea o voce subtire, o fata de copil, un ras subtirel si gingas (mai mult l- as asemana cu un chicotit) si un mers leganat care probabil ar trezi cele mai adanci dorinte din mintea unui pedofil.
Sincer, un an de zile am crezut ca individul isi bate joc de noi, si asa vrea el sa para, numai ca sa ne induca in eroare. Dupa un an de facultate am abandonat teoria aia … e imposibil  ca cineva sa se prefaca atat de mult.
Cum si- a castigat porecla? Tin minte de parca era ieri. Aveam seminar la Algebra, si profesorul se straduia sa isi impuna autoritatea cat mai eficient. Cea mai eficienta metoda e sa scoti studentii la tabla, la probleme care clar ii depaseste si apoi sa ii trimiti in banca. Evident ca nimeni nu vrea sa fie urmatorul, iar daca faci treaba asta constant  nu o sa auzi nici musca in clasa. Tactica mergea, dar nu extraordinar de grozav cu noi, avand in vedere ca aveam multe personalitati puternice in sala. Intr-una din zile  a picat nenorocirea pe Cauciuc sa fie scos la tabla. Proferorul s-a uitat in sala, l-a vazut pe el, si i-a spus:
“Tu … treci la tabla !!”
S-a ridicat baiatul, zambind frumos si nevinovat si mestecand guma cu gura pana la urechi. Se indreapta spre tabla cu mersul leganat  si profesorul il intreaba:
“Al cui esti cu mah ??!! Cum te cheama ??!! Si ce mesteci tu acolo ??!!”
Raspunsul a venit prompt din sala:
“Cauciuc”
Si asa a ramas baiatul marcat pentru posteritate  si insemnat cu numele asta.
Cauciuc nu prea se omora cu scoala, venea rar si nimeni nu prea stia ce facea. La un moment dat ne-am dat seama cand a venit la facultate dupa doua saptamani de absenta, cu ochii rosii, si un zambet larg:
“Am terminat Zeus!!”
Zeus, era un joc care aparuse recent pe vremea aia, si baiatul l-a jucat zi si noapte pana l-a terminat.
Pe langa jocurile pe care le facea singur, mai venea din cand in cand cu noi la un club de calculatoare si mai jucam cate un Quake 2. Eu am fost convertit la Quake de catre Calinux si Neamtu, care m-au pus sa invat un joc adevarat. Mergeam pe undeva pe la un club de calculatoare, aflat destul de aproape de facultate si din cand in cand mai venea si Cauciuc cu noi.
A venit sesiunea de iarna. O zi in care a si nins, lucru care mi se pare destul de important in ultima vreme, pentru ca se intampla tot mai rar.
Aveam examenul de analiza, examen care mi-a mancat mare parte din tinerete si din nervi, examen care il picam de cel putin 4 ori inainte sa il iau.
Nici Calinux, nici Cauciuc nu se omorau cu scoala, dar veneau la examen, cred ca din doua motive: sa ne vada pe noi restul suferind  si sa trage o tura de Quake dupa ce picam examenul, asa ca sa ne scoate naduful.
Stateam cu totii pe coridor si toceam cursurile (singurul curs pe care l-am tocit cu adevarat), iar Calinux fuma impasibil o tigare si se uita la noi cum ne stresam si ne gandeam cu sperante la ce subiect o sa tragem. Se auzeau fraze de genul:
“Sper sa imi pice teorema lui Caucy!!”
“Sper sa-mi pice Lagrange !!”
“Sper sa pice proful in canal !!”, zice Calinux cu naduf sorbind inca un fum din tigare.
La examen intram unul cate unul, ca era oral. Am intrat, si cum am intrat, asa am si iesit. Afara Neamtzu si Calinux, deja resemnati ma asteptau:
“Eh … cum ramane … una scurta ??!!”, propune Neamtzu.
“Claaaaarr”, raspundem cu totii in cor, si il somam si pe Cauciuc.
Ne-am luat cu mic, cu mare, si am plecat la sala de jocuri. Eu imi strangeam toti banii special pentru asta. Stiti cum e … omul daca nu are vicii, isi face. Am luat fiecare cate o statie si am inceput zbenguiala.
Meciurile de Quake facute cu baietii astia erau printre cele mai faine lucruri care le-am facut in facultate. Erau o chestie foarte interesanta de privit si de ascultat. In primul rand ca eliberam toata energia care o aveam, si ne injuram in cele mai creative moduri:
“Poti sa fugi, poti sa fugi,
Ca o-ncurci, o-ncurci” (restul stiti voi)
“Hai sa te invat saritura’n latime pe grenada”
Si multe altele (cunoscatorii stiu despre ce vorbesc)
Alt lucru interesant, era ca jucam dupa sistemul de onoare. Ne duelam mereu in arena, nu stateam ca lunetistii la distanta, si decretam ca unele arme nu se folosesc. Daca te intalneai cu un oponent si nu aveai in mana decat pistosaul de baza erai lasat in pace pana gaseai o arma decenta. Lunetistii/sniperii erau considerate scursurile universului si nu aveau ce cauta in jocul nostru. Am incercat odata sa iau arma de sniper (railgun) si sa ii tintesc pe cei doi maestri (Calinux si Neamtzu) in timp ce se duelau febril cu lansatoarele de racheta in arena. Am tras odata. Am ratat. Am tras a doua oara. Am ratat. La al doilea foc Neamtzu exclama:
“Bah, e unu care face pe snipetu”
Ultimul lucru care l-am vazut au fost doua racete plecate in acelasi timp. Am crezut ca se duc in directii diferite, dar de fapt veneau din directii diferite, si direct spre mine.
Cauciuc a facut acelasi lucru ca mine. Am auzit din sala de jocuri un ?Nuuuuuuu? prelung, si un chicotit ca la un baietel rau.
Dupa ce ne-am scos nervii, am iesit si am inceput sa mergem impreuna la o bere. In contrast cu injuraturile pe care ni le adresam in timpul jocului, cand ieseam, eram cei mai buni prieteni, si povesteam fazele mai interesante din joc.
Mergeam pe o alee plina de copaci, care erau incarcati la maxim cu zapada. In timp ce povesteam noi absorbiti de ispravele noastre vitejesti, Cauciuc fuge brusc dintre noi, razand si chicotind direct spre tulpina unui copac. Ne-am dat seama prea tarziu ce vrea sa faca. Voia sa loveasca trunchiul copacului, iar noi care mergeam pe sub crengile incarcate la refuz cu zapada, sa ne trezim cu toata zapada in capul nostru.
Cauciuc loveste tare trunchiul, iar noi eram pozitionati perfect sub crengi sa incasam zapada. Fratilor … sunt unele lucruri pe care si daca le vezi cu ochii tai nu le crezi. Asta a fost unul dintre ele. Nu a cazut nici un gram de zapada pe noi. In schimb Cauciuc s-a trezit acoperit cu un calup masiv de zapada. Cum??!! Stateam si ne uitam ca prostii si nu ne dadeam seama de unde a cazut zapada pe el, si cum de crengile sub care eram noi nu s-au clintit.
Am tras o portie de ras frumoasa, si am plecat mai departe.
Asta a fost printre ultimele amintiri pe care le am cu acest personaj Cauciuc. Ultima oara cand l-am vazut a fost pe treptele facultatii acum vreo 3 ani. Terminase si el facultatea  si era fericit. Se apucase si de fumat, probabil in speranta sa i se mai ingroase vocea, dar nu parea sa mearga treaba.
Sper ca in viitor o sa apuc sa il mai vad, si poate sa mai face o tura de Quake ca pe vremuri, pentru ca la urma urmei, facea parte din grupul nostru si era un tip de gasca cu care te puteai intelege foarte bine.

Articol inscris la concursul lui VisUrat si Arhi