Cine isi aminteste de personajul din Seinfeld numit “The soup nazi”. Era un individ frustrat care facea cea mai buna supa din oras si era foarte sever cu persoanele carora o vindea. Am mai vazut relatari de la diverse persoane despre omologii romani ai acelui “soup nazi”. Ei bine cat am fost in San Diego mi s-a dat sa vad si eu un specimen aparte.
Am cunoscut multi romani acolo iar unul dintre ei era pe picior de plecare, deoarece se  insura si se indrepta spre Canada. Ne-a invitat in ziua de dinainte de a pleca la un gratar. Fiind
romani de treaba , noi am zis sa nu mergem cu mana goala si sa dam o raita pe la un supermarket  sa cumparam ceva de pus pe  gratar si niste bere.
Eram impreuna cu Orest, prietenul meu din San Diego si cu Lia, o colega de lucru din Romania, la cumparaturi. Colega noastra draga, a ramas prin magazin fascinata de toate fardurile la super-pret pe care le-a gasit si se chinuia sa se gandeasca cate sa ia, si pe unde sa le indese.
Noi baietii am pornit la sapat de beri. Magazinul se numea “Ralph’s” si de regula se gaseau si lucruri mai organice de cumparat. Trebuie sa precizez ca in SUA e cam mare problema petru mine cu gustul mancarii, ca mi se pare ca orice ai cumpara are aceeasi consistenta cu margarina, care e la o molecula distanta de plasic.
Am gasit ceva bere la frigider, am luat niste fleici pe care sa le aruncam pe gratar, si le-am pus in cos langa berile luate. Am tras concluzia ca le platesc eu si ne socotim noi dupa aceea. Pana la casa am vorbit intre noi ca romanii, in romaneste si evident destul de tare. Am ajuns la casa si seful raionului, un negru cu mustata, a venit sa imi ceara act de identitate. Am scos permisul pe care il purtam in permanenta, si l-am aratat. Replica a venit instant:
“It’s not good”.
Mi-a cazut falca … Pana acuma am folosit carnetul de sofer peste tot, pana si masina era inchiriata pe baza carnetului de sofer, iar acuma ciumpalacul imi explica ca nu e bun. M-am calmat imediat si l-am rugat pe Orest sa platesca el. Raspunsul a venit din nou prompt: “Nu va mai dau berea”
Mi s-au incalzit tamplele. Cum sa nu ne dea berea. Nu a mai vrut sa o vanda pentru ca eram impreuna cu Orest si eu nu aveam act de identitate valid. Primele lucruri la care ma gandeam erau ca nu pateam in Romania marsavii din-astea (pateam altfel de marsavii in Romania) si acuma acest ciutripalet imbacsit se pune intre noi si berea ravnita.
Am inceput sa fac spume. M-am intors in magazin si am incercat sa iesim pe la alta casa, in speranta ca nazistul nu o sa ne vada. Pe naiba! Parca special ne-a ochit sa nu ne lase sa iesim. Mergea direct la casiere sa le zica ca sa nu ne vanda berea. Lia venise din urma zambitoare cu bratele pline de farduri, si noi faceam spume.
Am lasat totul, am iesit din magazin, am intrat in magazinul vecin si am luat alta bere, pe care de’al naiba am vrut sa vad daca o pot plati cu carnetul si s-a acceptat.
Pe drum, Lia incerca sa ne consoleze, neintelegand de ce barbateii din noi s-au revoltat asa de tare, dar noi eram de neconsolat. Tot drumul ne zbura gandul la sportul national din SUA: datul in judecata, depunere de plangeri si discriminare.
Dupa ce am ajuns la gratar am tras o dusca de bere si am ajuns la aceeasi concluzie la care era si Lia:
“Noi sa fim sanatosi!”
PS:
Oare daca desfaceam berea si o beam in magazin ma punea sa o platesc sau nu imi dadea voie sa o cumpar pentru ca sunt minor si nu am voie sa beau bere.