In State mi-am dezvoltat un oarecare fetis pentru renumitele lor “chocolate chip cookies”.
Weekendul acesta, inainte sa plec la Bucuresti am dat o raita pe la supermarket sa cumparam cate ceva de-ale gurii sa avem ce rontai pe tren.
In afara de a cumpara toate porcariile pe care mi se punea pata ca de obicei, dintr-o data am observat pe un raft o punga pe care scria mare “Cookies” si care avea poza cu deliciile mele preferate. Deja salivam. Mi-o si imaginam pe Andreea Marin cum framanta aluatul cu dragoste si presara bucati mari de ciocolata special pentru mine.
Am luat pachetul si, printr-un miracol am reusit sa ma abtin ca sa nu il devorez in seara in care l-am luat, asa ca l-am bagat in bagaj.
Dupa cateva ore de plictiseala pe tren mi s-a facut foame si m-am pun sa sap dupa ceva de rontait. Brusc imi sare in ochi pachetul mult ravnit si il desfac. In timp ce limba imi facea ture de bazin pe saliva care mi se formase in gura, am desfacut pachetul si dinauntru ma priveau niste rondele care semanau groaznic de mult cu niste biscuiti banali. Iau unul in mana, il intorc pe toate partile, caut bucatile de ciocolata care trebuiau sa pluteasca prin aluatul copt, dar nimic.
Mah, poate or fi bune la gust. Mi-am infipt coltii in biscuite care s-a dovedit de o rezistenta rara. Am analizat din nou pachetul admirand poza apetisanta. Am pus biscuitele langa poza, l-am mai intors o data pe toate partile, cu speranta ca poate-poate dintr-un anumit unghi seamana cu dependenta mea.
Am tras concluzia rapid: de acuma nu mai cumpar lucruri bazate pe imaginea de pe pachet, aia e clar versiunea demo in cel mai bun caz, sau mai probabil screen-saver-ul pentru produs.
Noi sa fim sanatosi!