Toata lumea are amintiri din copilarie, unele mai placute, altele mai putin placute. Eu am avut ceea ce numesc uneori o copilarie … dificila, ca sa nu zic traumatizanta. Totusi, nu pot sa spun ca m-a afectat … prea mult.
Cu fratii mei eram foarte pusi pe sotii, inca de mici si de multe ori provocam cate un mic dezastru care ii facea pe parintii mei sa se ia cu mainile de cap.
Eram prin clasa a 5-a, cand parintii mei lucrau amandoi, eu cu fratii mei eram in vacanta, iar nefericirea ne-a lovit in momentul in care s-a stricat televizorul. Neavand voie sa iesim afara pana cand se intorceau parintii de la lucru plictiseala era maxima si cautam orice cale de a ne ocupa timpul.
Cum de imaginatie nu duceam lipsa, va imaginati c-am gasit imediat cateva sporturi mai inedite: saritul pe pat pana distrugeam arcurile, desenat cu markerul, lipitul farfuriilor sparte cu superglue, si evitarea joardei in momentul in care lipiciul nu acoperea cu succes urmele lasate de distrugerea noastra.
Pe vremea aia erau adevarate probleme in oras din cauza tantarilor. Stropitul se facea rar, sau nu se prea facea. Asa se intampla ca aveam mai mereu camera plina de tantari. Intr-una din zile am descoperit ca tantarii dupa o noapte in care se infruptau serios din sangele nostru erau mai lenti in miscari. In plus lasau desene inedite in momentul in care ii lipeai de perete. E clar, markerul e de calitate inferioara cand il compar cu efectul lasat de tantar. Ne-am pus mintea la contributie si ne-am hotarat sa facem un pic mai creativa vanatoarea: am luat o minge care era deja sparta, am facut doua gauri in ea prin care am trecut un cordon de la un capot de’al mamei si am improvizat un buzdugan.
Misiunea era clara: inamicul trebuie sa moara. Ne-am armat cu buzduganul si am stabilit regulile: tantarul 2 puncte, musca 10 puncte. Mustele erau mai rare, dar si mult mai rapide. Acordam puncte bonus pentru impresie artistica: genocid incepand de la 3 tantari in sus, si moduri artistice de improscare al continutului insectei pe tavan.
E incredibil cat sange am putut avea in noi. Sau mai ales, e incredibil cat sange au supt vampirii astia din noi, ca erau buni de ales ca senatori/parlamentari. Din pacate pentru ei, noi i-am votat cu buzduganul: fleosc!!!
In fiecare zi faceam noi victime pe zidul sangelui, victime care se uscau si impregnau bine zugraveala. Arata deja ca un spectacol grotesc, dar noi o priveam ca o opera de arta, facuta in nuante, de alb, negru, si rosu. Trebuie sa recunoasteti ca avem gusturi la culori.
Toata distractia a tinut pana cand in una din zile, mama a venit in inspectie, sa vada daca tinem ordine. E evident ca primul lucru care i-a sarit in ochi a fost uriasul nostru insectar, mormant comun pentru toate vietatile care au avut ghinionul de a intra in zona noastra de actiune.
Toate ca toate, dar urmatoarele doua saptamani am invatat cum se rascheeaza un perete si cum se zugraveste o camera intreaga.
Cert e ca mama s-a invatat minte, si la a doua zugraveala, a pus pe perete un model cu picatele de toate culorile, pentru a ascunde eventualele urme lasate de plictiseala noastra.