Acum 2 ani mi-am cumparat masina. Nu ar fi cine stie ce eveniment, cu exceptia faptului ca am primit un sut in partea sensibila care sa imi aminteasca realitatea cruda care este Romania.
Am cautat mult sa imi iau masina, deoarece modelul respectiv era la mare cerere la momentul respectiv (masina ieftina si bine dotata).
Pana la urma am gasit masina in Bucuresti. Ca solutie mi-au spus ca trimit ei pe un baiat care sa aduca masina pana in Timisoara. Am refuzat prompt. Nu se poate asa ceva. Trebuie sa fiu primul care pune piciorul in masina aia!!! Nimic nu se compara cu mirosul unei flatulatii trase pentru prima oara intr-o masina noua.
Am luat cu mine tot ce avea sa ma ajute la inspectia odorului meu: aparat digital, trusa de depanat PC-uri (plina cu cd-uri cu filme, kit-uri, si cel mai important, CD cu MP3, pentru mp3 player).
Mi-au adus masina in parcare la inspectie si am inceput cu cel mai important lucru: MUZICA. Dupa ce am inspectat esentialul, am pornit si motorul, clima si toate cele. Totul in functionare buna. M-au chemat domnii de la reprezentanta inauntru sa semnez restul de hartogarii, apoi m-am urcat in masina si am plecat spre Timisoara cu viteza melcului turbat, deoarece nu voiam sa imi suprasolicit motorul.
Cand ajung in Timisoara imi dau seama ca imi lipsea aparatul digital si trusa cu Cd-uri. Fiind seara nu am mai avut ce sa fac, asa ca m-am culcat pe o ureche.
Eu eram proaspat intors din SUA la momentul respectiv si eram obisnuit cu o societate in care platitorul de taxe isi poate cere drepturile pentru care plateste impozite.
Ce amarnic m-am inselat!!
M-am pus sa sun la politie sa raportez furtul aparatului digital. La politia din Timisoara, domnuca care m-a intampinat mi-a facut legatura cu Bucurestiul, deoarece furtul s-a petrecut acolo si ei nu pot interveni. Mi s-a parut un argument logic, asa ca am asteptat sa imi faca legatura. Cand am auzit vocea de la celalalt capat, imi venea deja sa imi dau palme. Mirifica faptura de la celalat fir avea darul de a lua pana si cheful lui Neil Armstrong de a pasi pe luna.
“Buna ziua, ma numesc … “, spun eu de parca eram la prima zi de scoala
“Buna ziua, ce problema aveti?”, raspunde mirabolanta si imi fac curajul de a indrazni sa ii explic problema
“Stiti, as vrea sa raportez un furt”
“Trebuie sa veniti sa dati declaratie”
“Inteleg, dar stiti, eu sunt din Timisoara, nu pot face plangerea prin telefon”
“Nu, trebuie sa fiti prezent in fata unui ofiter de politie”
“Pai, se poate atunci sa depun plangerea aici in Timisoara, in fata unui ofiter, si sa vi-o trimita prin fax la Bucuresti?”
“Fax??!! Dar unde va credeti, in America??!!”
Mi s-a urcat sangele la cap. Deja vedeam rosu in fata ochilor, si aveam mintea impartita intre nervi, si uimire absoluta. Am lasat la o parte sfiala si am luat-o direct:
“Nu va suparati, cum va numiti??!!”
Liniste … a inghetat cateva momente dupa care suparata a raspuns:
“Operator 9″
“Nu va suparati, la inceputul conversatiei, eu m-am prezentat, va rog frumos sa imi spuneti numele”
“Operator 9, mai mult nu aveti nevoie sa stiti”, imi raspunde scorpia, dupa care ma trezesc ca mi se intrerupe legatura.
Imi venea sa urlu la stele, dar stiam ca tip degeaba, asa ca am aplicat metoda clasica de relaxare. Am inchis ochii, am respirat adanc si mi-am luat gandul de la mult visatul meu aparat foto, de pe care nu reusisem nici macar sa imi salvez primele poze pe care le facusem cu el.