M-am pus sa mai redecorez cate ceva prin casa. Mai cumpar cate o chestie, mai inlocuiesc, mai sparg, mai dreg.
Evident traiesc dupa principiul ca in spatele fiecarui mare barbat este o femeie care il impinge de la spate, iar eu sunt un MARE barbat (si la propriu si la figurat).
M-am pus recent si am cumparat o oglinda pentru baie. Nu intru in detalii ce m-a posedat sa fac asta, ca incepusem sa regret dupa ce am anuntat ideea.
Evident ca femeia din viata mea s-a entuziasmat instant si a inceput sa faca planurile pentru cumparaturi si sa studieze piata, modelele si culorile. M-a plimbat prin toate magazinele. Ea interesata de design si culoare, iar eu obsedat de izolatii si racordul la curentul electric.
Dupa ce am cumparat oglinda, a venit partea a doua: munca de convingere ca sa o montez, ca urla lenea in mine ca in nimeni altu’. Dupa rezistente eroice, demne de soldatii de la Marasesti si Oituz, am cedat ca la Plevna, si am stabilit ziua asaltului asupra oglinzii. Datorita faptului ca am pierdut lupta respectiva, la montare am chemat si intariri sub forma lui Mr. T.
Am configurat planul de atac, incercand sa luam tot ce se putea in calcul:
- Perete stramb (parca il auzeam pe Ceausescu cum rade in mustata amuzat de blestemele mele lansate in zadar la adresa constructiilor ceausiste)
- Masuratori pentru gauri (am masurat lungimi, latimi si intersectii de 3 ori si de fiecare data am gasit alt loc unde ar fi trebuit sa dau gaura - WTF ??!!! asa ca am inchis ochii, am pus bormasina pe perete si i-am dat drumul unde s-a nimerit)
Legile lui Murphy isi spun mereu cuvantul si realizez ca nu am suruburile si diblurile de marimea potrivita pentru a-mi monta odorul. L-am lasat pe T sa imi dea jos oglinda si i-am zis ca ma intorc in 10 minute cu restul de necesitati, pana da si el jos o amarata de oglinda, oglinda care insa se pare ca avea alte planuri.
Cand m-am intors, T era cu un ciocan si un cutit in mana, in fata a 9 ani de ghinion, razuind in forta de pe perete o oglinda care s-a decis sa opuna rezistenta pentru ultima data in existenta ei insipida. Frate, dar ce rezistenta. Am stat aproape o ora incercand sa dam jos siliconul cu cioburile de oglinda ramase lipite pe perete. Parca eram Michelangelo si Da Vinci in fata unei opere de arta care ne seca de orice dorinta de a trai.
Intr-un final m-am vazut si cu oglinda montata si cu doua becuri de toata frumusetea: unul alb si unul albastru, care impreuna dau impresia ca toate extremitatile corpului tau sunt in dublu exemplar … hmmm interesanta perceptie