De cand eram praslea am avut talent la fotbal. Cred ca asta e lucrul pe care si-l soptesc in somn toti meseriasii balonului din spatele blocului. Dar eu totusi consider ca am fost un baiat … unic … la fel ca toata lumea.
Ce trebuie ca sa fii un fotbalist de succes??!! Ei bine in primul rand trebuie sa ai conditie fizica. Excelam la conditia fizica. Daca ma fugareau baietii de cartier, fugeam de mancam pamantul. Dupa ce se saturau de alergat, se opreau oftau prelung si se consolau:
“Mama ce ficat are asta!!! Da’ il prindem maine la scoala si il facem pateu!!!”
In al doilea rand ca si fotbalist, trebuie sa iti mentii conditia fizica deosebita prin exercitii regulate efectuate zilnic. In fiecare zi aveam repriza de fugit prin clasa, in functie de care galigan avea pata pe mine in ziua respectiva. Alergatul prin clasa dezvolta si alte abilitati, precum abilitatea de a face schimbari rapide de directie, si abilitatea de a frana instantaneu. La un moment dat devenisem asa de bun incat in timpul unuia din exercitiile mele periodice la pauza de la ora zece, “alpha male”-ul care ma fugarea la momentul respectiv prin clasa era cu mana la o palma distanta de gulerul meu. O frana brusca, si adoptarea pozitiei ghem la podea intr-o fractiune de secunda, a fost suficient ca partenerul meu de exercitiu sa se impiedice de mine si sa dea cu capul de tabla. Cred ca nici pana in ziua de azi nu realizeaza cum am reusit cascadoria.
Totusi pentru a fi un fotbalist de succes, trebuie sa te antrenezi si la fotbal, iar pentru mine scoala generala a fost locul ideal sa imi cultiv acest talent innascut. Datorita faptului ca mama nu avea bani sa imi ia minge, sau daca imi lua una, sigur eram cel mai penal de la bloc pe langa baietii care jucau cu artex-ul, se echipau in trainig Adidas, si mancau inghetata odata la 2 zile.
Totusi intr-o zi mama mi-a luat si mie un training special sa ma pot mandri la scoala. Era frumos, cu doua numere mai mari (mama zicea ca o sa cresc in el), dar cel mai important: era verde. Deja aveam alta prestanta la scoala. Puteam sa merg si eu la ora de sport si sa dau cu stangu-n dreptu. De fapt … era cam obligatorie faza, ca profesorul de sport ne cam punea sa jucam fotbal ca sa nu il stresam prea tare de la berea zilnica.
Cand se faceau alegerile de regula ajungeam ultimul, dupa principiul: ce-i mai bun se pastreaza la sfarsit. Intotdeauna ramaneam ultimii doi in contrastul maxim posibil: grasul clasei, si sfrijitul clasei. Eu eram al doilea. Aveam aceeasi prestanta fizica cu un biscuite in dunga. Dar asta nu conta. Eram un aparator desavarsit. Doar nu credeati ca ma puneau astia atacant??!! Cam trei sferturi din clasa erau atacanti, iar restul eram de vina cand luam gol.
Oricum in aparare aveam tactici bine perfectionate. Intram repede pe atacantul advers, si puf … ii suflam mingea. O suflam o data, de doua ori … a treia oara faceam ture in jurul terenului ca sa nu iau bataie. Din fericire pana se dezmetecea adversarul ca a pierdut mingea in fata sfrijitului se invartea de trei ori in loc ca titirezul cautand-o. Asta imi dadea 10 metri avantaj la fuga ca sa nu ma prinda, si va rog sa ma credeti ca astia 10 metri pot insemna diferenta intre strecuratul cu succes prin cea mai mica gaura din gardul scolii si scapatul de urmaritor, sau incasatul a 5 castane dupa cap ca sa ma invat minte cum se joaca fotbal ca un gentleman: adica sa fac loc persoanelor care se indreapta spre poarta mea, eventual sa le ofer si asistenta.
Din fericire scoala generala s-a terminat si nu am mai apucat sa joc acest sport sublim. Poate asta e motivul pentru care m-am ingrasat asa de tare. Ar trebui sa imi caut colegii din generala, poate se ofera sa ne mai antrenam un pic.