Sa fii premiant e o chestie interesanta. Fiind unic la mine in clasa, la fel ca si restul colegilor, a trebuit sa lupt din greu pentru statutul de tocilarul clasei. Ca sa fiu sincer a fost o lupta destul de incorecta, deoarece tot ceea ce ma definea imi dadea un avantaj net superior in fata tuturor colegilor:
- statura mea impresionanta era perfect pozitionata pentru a primi capace peste cap;
- urechile labartate erau perfect dispuse pentru amortizare scaltoacelor;
- greutatea mea de fotomodel facea foarte usoara operatia de atarnare cu capul in jos pentru clasicul “shake-down”de bani de buzunar;
- lipsa efectului scontat la scuturatul cu capul in jos (singurul lucru care imi pica din buzunare erau stilouri si servetele pline de cerneala) indreptateau altoirea pentru lipsa de finante;
- faptul ca eram alintatul profesoarelor imi consolida dreptul la statutul de tocilar
- obtinerea premiului 1 in fiecare an imi clarifica statutul si imi garanta consecintele: 3 ture de rezistenta prin curtea scolii urmarit indeaproape de gelosii care nu au luat premii.
Printre cele mai tragice lucruri care mi se intampla cand eram premiant era valsul intre mama si doamna invatatoare.
Mama mea a fost mereu o persoana abila in negocieri. La fiecare cerere pe care i-o faceam avea o replica menita sa ma descumpaneasca. Sa va dau un exemplu de abilitate in negocierile cu mama pe care nu le-am intalnit nici la firma la care lucrez:
“Mami, da-mi si mie 5 lei!”
“4 lei??!! Ce sa faci cu 3 lei ??!! 2 lei nu-ti ajunge??!! Na-ti un leu si lasa-ma’n pace!!!”
Punctul culminant al negocierilor era la incheierea trimestriala a mediilor. Eram anuntat cu cordialitate ca trebuie sa imi iau coronita pentru ca am primit iar premiul intai. Ce fericire, ce exaltare, doar ca urmeaza aceiasi intrevedere cu mama:
“Mamaaaa … a zis doamna invatatoare ca am luat premiul intai si trebuie sa imi iei coronita pentru festivitate!!!”
“Daa??!! Pai pentru ce iti trebuie coronita??!! Ce vrei sa faci cu ea??!! Ia du-te la scoala si intreab-o daca ceilalti copii iau coronita!!!”
Ce sa fac??!! Am mers la scoala si m-am interesat, asa ca a doua zi eram cu replica:
“Mamiiiii … a zis doamna ca numai eu am voie ca numai eu am luat premiu!!!”
Dar mama nu imi dadea bani de coronita … si ma lasa sa fierb pana in ultima zi cand imi dadea ceva maruntis, si alergam la piata sa imi iau o coronita.
Si ce frumoase erau zilele alea … zile insorite de vara, cu elevii claselor 1-8 aliniati in curtea scolii … cu domnul director care imi pronunta gresit numele … cu zambetul tamp pe care il afisam stand in linia de elevi silitori cu aceiasi statura fizica ca si detinutii din lagarele de concentrare … cu fetele premiante de la celelalte clase prezentandu-se cu o floare gingasa dupa ureche. Ce vremuri … se vedea ca exploda invidia in ele ca eram singurul premiant de clasele 1-8 care avea coronita pe cap, si un teanc de carti de premiu in mana … nu ca ele … o floare amarata in par …
Eu aveam coronitaaa bah!!!