Category Archives: Uncategorized

Vreau să fiu milionar

Încet, încet, mi se înfiripă această idee în minte. De ce nu aş putea? Ce îmi lipseşte mie să fiu milionar?
Gata, m-am hotărat, de mâine … milionar mă fac.
Mai întâi trebuie să îmi pun clar pe hârtie un plan de afaceri.
Pasul 1: Găsesc ceva la care mă pricep!!

Răzbunătorul

Vineri dimineaţa. Casc un ochi. Noul meu telefon e aşa de deştept că uneori mă enervează. Am setat alarma pe “smart” şi “morning”, aşa că în opinia lui scoate o muzicuţă care are mai mult rolul de a mă adormi decât de a mă trezi. Mă întorc pe partea cealaltă şi mai dorm 10 minute, [...]

Reţele sociale - Tunisia style

După cum spuneam săptămâna trecută, tunisienii sunt nişte tipi foarte sufletişti. Pe lângă dedicarea lor permanentă către bunăstarea şi fericirea turiştilor, aceştia au şi o obsesie cu reţelele sociale. Au făcut o adevarată pasiune în colectarea de prieteni, pasiune care în cazul meu a mers până la ridicol.
Pentru cei care sunt surprinşi că nu i-am [...]

My friend, I make good price

Sunt în Tunisia şi pot sincer să spun că nu am avut aşa de mare succes în a-mi face prieteni toată viaţa mea. Peste tot pe unde mă plimb pe strada sunt un adevarat superstar. Vin către mine, îmi strâng mâna, mă întreabă de unde sunt în 7 limbi diferite şi sunt preocupaţi în permanenţă [...]

AMR 2

Tehnic vorbind, AMR 1, pentru că e aproape vineri dimineaţa, şi imediat începe distracţia. Sâmbătă mă însor. Am nunta, cheful, sindrofia sau ce alte apelative or mai fi pentru tortura asta lentă. În momentul acesta trăiesc din oră în oră, cu noi descoperiri de care mă lovesc treptat. Asta e prima gură de internet sănătoasă [...]

Italia - partea II

Dupa cum ziceam ieri, duminică a trebuit să lucrez. Din fericire nu am fost singurul fraier care şi-a tocat nervii pe platforme. Doi dintre colegii finlandezi care au fost la ultima întâlnire de genul ăsta în Franţa, s-au stresat cot la cot cu mine. Când am observat că ne apropiem vertiginos de ora 7 am [...]

Italia - partea I

E duminică. M-am chinuit 4 ore să automatizez o operaţie cu un soft de rahat, operaţie care dupa 4 ore de chin, m-am suparat şi am făcut-o manual în 20 de minute.
După 3 săptămâni de agitaţie apuc să scriu şi eu în sfârşit pe aici. Am plecat sâmbătă din Timişoara spre Italia. Scopul vizitei vi-l [...]

Soluţii pentru criză

Relansarea creditării în România a prins aripi. Dar nu ne salveaza programe cum sunt Prima Casă, Rabla şi alte fenomene guvernamentale. Ieşirea atât din criza creditării cât şi din criza medicilor care pleacă pe capete din ţară, este dată de un singur lucru:

Hormonii de nuntă

Au început pregătirile pentru nunta mea şi deja sunt copleşit de un val de emoţii care vin de la soţie. Nunta afectează pe toată lumea … în afară de mine. Adică, mă afectează şi pe mine, dar evit pe cât posibil corvoadele necesare.
În schimb nunta şi planificarea nunţii îmi dau ocazia să studiez această sublimă [...]

Românie, ţara gropilor

Am avut un weekend plin de ghinion, mai precis ziua de vineri. Am plecat din Timişoara după ce am terminat de lucru cu destinaţia Tg. Jiu, mai precis la socri.
În caz că nu aţi ghicit până acuma, socrii mei sunt de pe undeva de langă Tg. Jiu. Socrul meu e preot şi cumnatul meu cred [...]

RSS for Posts RSS for Comments